Muzeul valah in aer liber

Ca urmare a preocuparii constante pentru realizara satului turistic traditional valah “Vatra Valaha” si a promovarii proiectului in mediile externe, am fost invitati intr-o vizita de documentare la Muzeul valah in aer liber din Roznov, Republica Ceha.

A fost un bun prilej pentru a vedea “pe viu” specificul arhitecturii valahe din zona Moraviei si pentru a alege casa care va reprezenta Republica Ceha in ansamblul celor 7 case din satul de vacanta Vatra Valaha.

Satul Valah ocupă cea mai mare parte a Muzeului valah in aer liber (alaturi de Târgul din lemn si Valea morii),  care cuprinde gospodării, fântâni, clopotnite, mori de vânt și grădini, precum și alte structuri similare, toate asezate într-un peisaj variat, printer drumuri și pâlcuri de arbori pentru a copia fidel caracterul satelor tradiționale valahe. Construcția satului a început în 1962 cu scopul de a proteja și salva de la distrugere casele din lemn tradiționale din mediul lor original. Alte componente arhitecturale au fost adăugate pe prcurs pentru a restabili mediul istoric original, în conformitate cu cele mai recente cercetări.

Clădirile au fost selectate în principal din zona carpatica a  Moraviei adică de la așa-numita Valahia Morava, locul unei culturi unice, care împărtășește rădăcini comune cu alte popoare valahe din regiunea carpatică.In sat sunt crescute numeroase specii de animale domestice , inclusiv specia unica de ovine “valaška”, caprine și păsări de curte. De asemenea, in sat cresc diversi pomi fructiferi rari, iar in micile gospodarii locale sunt produse diverse produse agricole traditionale.

Vizitatorii pot asista la atmosfera vremurilor în care populația locală trebuia să îndure multe greutăți pentru a supraviețui și totuși trăiau în armonie cu natura, avand respect față de legile și ritmurile sale. Este aceeasi atmosfera pe care urmareste sa o reinvie si Asociatia Ecologica Turismverde prin proiectul Vatra Valaha.